Antrenamentul de ieri a fost precedat de o discuție în vestiar, unde președintele Gheorghe Chivorchian a trasat niște linii clare pentru etapele rămase.
Jucătorii au primit un mesaj clar de la oficialul clubului de pe Bega: „Dacă nu vor înțelege că această echipă trebuie respectată, această echipă va putea să le răspundă, fie prin vocea patronului, fie prin vocea mea. Însă eu mi-aș dori ca răspunsul să îl dea echipa pe teren”, a spus Chivo, după care a continuat: „Le-am arătat și partea frumoasă a lucrurilor și am fost obligat să le arăt și partea urâtă. Le-am spus toate variantele posibile care se pot întâmpla până la finalul campionatului, depinde de ei. Depinde de fiecare ce își alege și ce înțelege”.
Partea frumoasă la care se referă președintele lui Poli este legată de un reviriment urgent în meciul cu CFR Cluj și de un parcurs pe măsură până la finalul sezonului, când, dacă ar câștiga titlul, fiecare jucător ar încasa câte 60 euro pentru fiecare minut jucat în acest campionat.
Partea urâtă este legată de mai multe măsuri administrative care deja au fost anunțate măcar parțial. Printre ele, amenzi către jucătorii cu nume, renunțarea la mai mulți jucători care nu prind primul 11 sau micșorarea contractelor la alții. Ratarea calificării în Liga Campionilor ar însemna ratarea unui bonus financiar substanțial pentru Poli, în vreme ce ratarea calificării în Europa League ar fi o catastrofă pentru clubul patronat de Marian Iancu, deoarece ar pierde orice finanțare de la autoritățile locale.
„Dacă în jocul cu CFR jucătorii demonstrează că au angajament și determinare, înseamnă că au înțeles ce am discutat” – Gheorghe Chivorchian, președinte executiv Poli Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER